„Pelerina lui Harry Potter” cel mai eficient sistem de camuflaj. Cum îi va ajuta noul material pe soldați să „dispară” pe câmpul de luptă

Pelerina lui Harry Potter cel mai eficient sistem de camuflaj. Cum îi va ajuta noul material pe soldați să dispară pe câmpul de luptă
Publicat: 24/03/2016, 17:20
Actualizat: 22/03/2019, 14:34

Materialul, folosit sub forma unei pelerine asemănătoare cu cea care poate fi observată în seria de filme „Harry Potter”, va fi îmbunătățit în așa fel încât să poată imita modul în care moluștele reușesc să se camufleze și să se apere de prădători. Ele au această capacitate, deoarece pielea lor conține cromatofori (celule care conțin pigment colorant), care își schimbă culoarea în momentul în care animalul simte că ar putea fi atacat, potrivit Descoperă.

Oamenii de știință americani au încercat să reproducă acest proces natural, pe care ei l-au denumit „modulația aparenței vizuale”, dezvoltând un nou tip de material, compus din mai multe straturi. Primul dintre acestea conține celule sensibile la lumină, care pot detecta culorile din împrejurimi. Urmează apoi o membrană transparentă flexibilă, un strat cu diode de silicon, un alt strat, care reflectă particulele de lumină și, în cele din urmă, suprafața exterioară, compusă din elemente care își pot schimba culoarea.

Noul material inventat are capacitatea de a imita culorile din mediul înconjurător, numai în momentul în care elementele care alcătuiesc stratul superior sunt încărcate electric. Acest proces se realizează folosindu-se coloranți sensibili la căldură, ce își pot schimba structura în numai două-trei secunde.

„Vatec” reprezintă un concept dezvoltat de o echipă de cercetători din cadrul Universității din Illinois și ai Insitutului Tehnologic din Massachusetts, SUA. Oamenii de știință susțin că, în cel mult cinci ani, tehnologia inventată de ei va fi folosită nu numai pentru a camufla soldații de pe câmpurile de luptă, ci și vehiculele militare.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Tatăl copilului Cristinei ICH, audiat la Poliție + Parchetul decide azi dacă cere mandat de...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
O tânără care îşi înşela soţul l-a minţit că a fost violată. A inventat că...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Harry, eclipsat total de William. Momentul a fost jenant
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Povestea incredibilă a femeii care s-a căsătorit cu ea însăși! Cum a sărbătorit un an...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Atmosfera noastră transformă praful din Sahara în minerale care alimentează viața